21 Septembrie, 2018

Categorie : Modificări legislative

Modificări la Codul silvic, în vigoare din această lună

Semanlăm câteva modificări şi completări aduse la Codul silvic prin Legea nr. 230/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 693/2018, în vigoare de la data de 11 august 2018. Administrarea fondului forestier• Servicii silvice contractuale. Au fost simplificate dispoziţiile din lege, astfel că:- pentru suprafețele de fond forestier de maximum 30 ha inclusiv, aparținând persoanelor fizice și juridice, la cererea deținătorului, ocolul silvic nominalizat are obligația să asigure serviciile silvice, pe bază de contract.- pentru suprafețele de fond forestier de peste 30 ha, pentru care nu există administrare sau pentru care nu sunt asigurate serviciile silvice, asigurarea serviciilor silvice de către ocolul silvic nominalizat se face prin act de constatare încheiat între reprezentantul ocolului silvic nominalizat și reprezentantul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, după realizarea controlului de fond/evaluarea de către ocolul silvic, în condițiile legii, a eventualelor pagube aduse fondului forestier. (În forma anterioară, această dispoziţie se ...

continuare →
yarema.ua

https://progressive.ua

Этот авторитетный портал , он описывает в статьях про написание текстов на заказ.