15 Noiembrie, 2018

Atenţie la unităţile de schimb valutar şi informaţiile oferite privind cursul!

Marea majoritate dintre noi au trecut, cel puţin o dată, pragul unei unităţi de schimb valutar. Iar dacă nu am făcut-o, am văzut sau am trecut cu siguranţă pe lângă clasicele panouri care ne informează asupra cursurilor de schimb valutar, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru cele de cumpărare. Sunt, totuşi, aceste panouri absolut necesare sau reprezintă doar o modalitate de a ne atrage înăuntru?

Probabil nu ştiţi că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a pus în aplicare încă din 2010 un act normativ prin care stabileşte clar anumite aspecte privind măsurile de informare a consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar, incluzând aici şi „celebrul” panou exterior, care are un format specific.

Aşadar, potrivit , unităţile de schimb valutar au obligaţia de a ne informa asupra cursurilor prin afişarea, la loc vizibil, a unui:

  • suport sau panou unic, în exterior;
  • suport unic, pagină format A4, în interior.

Panoul exterior

În exteriorul casei de schimb valutar, cursurile de schimb valutar atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru operaţiunile de cumpărare, vor fi înscrise pe un suport sau panou unic, într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului.

Atenţie, însă! Panoul trebuie să respecte modelul din imagine:

 

Mai mult, afişarea altor informaţii pe suportul sau panoul unic ori afişarea altor panouri ce fac referire la cursuri de schimb valutar este interzisă!

Suportul interior

În interiorul casei de schimb valutar, cursurile de schimb vor fi înscrise pe un suport unic, pagină format A4, conform următorului model:

 

Ca şi în cazul de mai sus, afişarea oricăror altor informaţii pe suportul unic sau afişarea altor suporturi ce fac referire la cursuri de schimb valutar este interzisă.

De reţinut!

  • informaţiile afişate în interior trebuie să fie identice ca valoare şi exprimare cu cele afişate în exterior;
  • cursurile de schimb valutar trebuie să includă comisioanele practicate, dacă acestea există;
  • informaţiile trebuie indicate în mod vizibil, într-o formă neechivocă, uşor de citit şi prezentate într-o formă care să nu inducă în eroare;
  • afişarea panourilor/suporturilor se face în câmpul vizual al consumatorului care efectuează tranzacţia (nu în spate, în vreun colţ sau ascunse privirii);
  • pe panou/suport se vor trece numai valutele tranzacţionate;
  • scrierea este standardizată, cu stabilirea clară, prin lege, a fontului, înălţimii literelor şi cifrelor sau a simbolurilor grafice convenţionale ale valutelor (aşadar nu ar trebuie să existe panouri cu scris mai mare sau mai mic, prin care să se atrage atenţia în mod deosebit sau, dimpotrivă).

În cazul în care constataţi nereguli în acest sens (informări exterioare diferite de cele interioare, aplicarea separată a comisioanelor, includerea pe panou a unor valute netranzacţionate etc.), vă puteţi adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor prin completarea unui .

Atenţie! ANPC recomandă apelarea la această modalitate numai după ce încercaţi să rezolvaţi amiabil problema cu operatorul economic care a comercializat produsul sau a prestat serviciul. În situaţia în care nu aţi ajuns la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii, atunci aveţi dreptul să depuneţi o reclamaţie.

Ai nevoie de Ordinul nr. 632/2009 privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către operatorii economici care desfășoară activități de schimb valutar? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu

more information best-cooler.reviews

np.com.ua/holodilnoe-oborudovanie.html

best-cooler.reviews