22 Martie, 2019

Angajat special la locul de muncă pentru hărțuirea sexuală, dacă există peste 50 de angajați

Guvernul va adopta prin hotărâre Normele de aplicare a privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați, supuse acum dezbaterii publice.

Toate autoritățile, instituțiile centrale și locale, civile sau militare, dar și firmele private care au peste 50 de angajați, vor fi obligate să desemneze un angajat care să aibă ca atribuții în domeniul egalității de șanse și tratament între femei și bărbați. Angajatul respectiv va urma cursuri de formare profesională pentru a face față cerințelor postului. De asemenea, societățile pot opta pentru angajarea unui expert/tehnician în acest domeniu, în limita bugetului aprobat, dacă nu vor să trimită un angajat la cursurile de formare profesională.

Printre atribuțiile desemnate din fișa postului, angajatul care se va ocupa de egalitatea de șanse va trebui să întocmească un plan anual de acțiune, dar și abordări multianuale cu privire la strategiile angajatorului său în acest domeniu. Printre măsurile cuprinse în planul de acțiune se numără eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de sex, prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, procedura de recrutare și selectare a noilor angajați, promovarea în interiorul societății, politica de salarizare și nivelul aferent pentru asigurarea egalității de gen și eliminarea disparităților salariale între femei și bărbați, dar și măsuri care să vizeze “o mai bună reconciliere a vieții profesionale cu viața de familie care pot include dispoziții privind: concediul de maternitate, concediul de creștere și îngrijirea copilului, concediul paternal, îngrijirea unor persoane dependente și altele”, se mai arată în documentul postat pe pagina Secretariatului General al Guvernului.

Art. 3 – (9) Dezvoltarea unui sistem confidențial și sigur pentru depunerea plângerilor legate de hărțuirea sexuală și discriminarea pe criterii de sex la locul de muncă, în scopul asigurării unui acces real al victimelor la toate etapele administrative și judiciare prevăzute de lege și îndrumarea acestora pe întreg parcursul derulării acestor proceduri.

Pe lângă angajatul special desemnat pentru luarea acestor măsuri, angajatorii trebuie să aplice și măsuri de prevenire și de acțiune în acest domeniu, printre acestea numărându-se organizarea de sesiuni de informare sau ședințe, mesaje intranet sau alt tip de mesaje instituționale cu privire la normele egalității de șanse și tratament.

Art. 4 – b) În vederea aplicării prevederilor art. 8 lit. c) din Legea nr. 202/2002 pot asigura informarea continuă a tuturor angajaților asupra drepturilor pe care aceștia le au în ceea ce privește respectarea egalității de șanse și tratament în relațiile de muncă prin toate mijloacele de comunicare posibile cum ar fi: ședințe, reuniuni, comunicate, mesaje transmise prin e-mail sau postate pe rețelele de intranet, conturi ale entității deschise în diferite rețele de socializare, sms, etc., inclusive prin afișare în locuri vizibile (panouri clasice sau electronice situate în exteriorul/interiorul clădirii).

După ce vor fi adoptate de Guvern, normele de aplicare vor fi publicate în Monitorul Oficial și puse în practică imediat.

Ai nevoie de Legea nr. 202/2002? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu