23 Octombrie, 2018

PROIECT: Jumătate din amendă, achitată în 15 zile, în loc de 48 de ore

Amenzile vor putea fi achitate la jumătate din sumă în termen de 15 zile calendaristice, nu în 48 de ore, așa cum prevede acum legea, conform unui proiect inițiat la Senat de peste 50 de parlamentari.Inițiatorii consideră că majorarea acestui termen va duce la creșterea încasărilor la buget și degrevarea instanțelor de judecată, care au numeroase cauze privind contestații împotriva sancțiunilor aplicate prin procesele verbale de contravenție.“În acest fel, legiuitorul urmărește pe de o parte stimularea contravenientului la plata amenzii prin oferirea posibilității plății acesteia la jumătate din minimul legal prevăzut de lege într-un termen rezonabil de 15 zile calendaristice, precum și creșterea încasărilor la nivelul bugetelor, în comparație cu procedura costisitoare și de durată a recuperării sumelor din amenzi”, mai argumentează parlamentarii în expunerea de motive a proiectului legislativ.Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regmul juridic al contravențiilor, art. 16, alin. (1) va avea următorul cuprins:“Procesul verbal de constatare a ...

continuare →
www.gazon.net.ua

брокер instaforex

danabol-in.com/pkt/tamoxiver