18 Octombrie, 2018

STUDIU DE CAZ: Obligația instanței de a verifica dacă o decizie de concediere disciplinară respectă condițiile de formă prevăzute de lege

Prin contestația sa D.B.V. a solicitat anularea deciziei nr. 54/3.12.2008 emisă de intimata SC J.A. SRL prin care s-a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al contestatorului, reintegrarea în funcția de director general adjunct, obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor bănești de la data de 03.12.2008 pâna la data reintegrării în funcție, precum și la plata sumei de 19.000 lei, cu titlul de daune morale.

La data de 06.02.2009, contestatorul a formulat o cerere modificatoare a acțiunii arătând că, urmare a deschiderii procedurii de faliment împotriva intimatei SC J.A. S.R.L., înțelege să solicite instanței numai anularea deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă, fără a mai solicita reîncadrarea în muncă și plata drepturilor bănești de la data concedierii. 

Ce apărări concrete a formulat intimata  în cauză?

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare ce a fost depusă la dosarul cauzei prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.  

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat ?

Prin sentinţa civilă nr. 713/27.01.2010, Tribunalul Bucuresti a respins excepțiile invocate de intimată ca rămase fără obiect și a respins contestația împotriva deciziei nr. 54/03.12.2008 ca neîntemeiată. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către contestator şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a argumentat instanța superioară hotărârea respectivă?

Da, sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu recurs de către contestator, iar curtea de apel a reţinut că acesta este întemeiat, drept pentru care l-a admis cu consecința modificării hotărârii, admiterii contestației și anulării deciziei de sancționare disciplinară.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa superioară a avut în vedere următoarele considerente:

Recurentul a promovat în fata instanței de judecată o contestație împotriva deciziei nr. 54/03.12.2008 emisă de angajator, prin care a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă.

Este de precizat că salariatul sancționat D.B.V. ocupa funcția de director general adjunct al societății SC J.A. SRL în baza contractului individual de muncă nr. 2/26.02.2007.

Învestit fiind cu o astfel de contestație, Tribunalul (instanța de fond) avea obligația de a cerceta din oficiu dacă actul de sancționare disciplinară respectă sau nu condițiile de legalitate impuse de Codul muncii, adică condițiile de formă, condițiile de termen în emiterea deciziei și în aplicarea sancțiunii.

Numai dacă, urmare acestei verificări, s-ar fi constatat că decizia angajatorului este legală, instanța putea proceda la verificarea temeiniciei sancțiunii aplicate, ceea ce presupune verificarea aspectelor de fapt ale acțiunilor ori inacțiunilor săvârșite de salariat, condițiile concrete de loc, timp și mod în care acestea s-au produs, dacă aceste fapte reprezintă încălcări ale contractului individual de muncă, ale contractului colectiv de muncă ori ale regulamentului de ordine interioară, iar mai apoi, proporționalitatea între faptă și sancțiune.

Curtea de apel a apreciat că acest control de legalitate a fost făcut superficial de către prima instanță care s-a limitat la a verifica doar dacă a fost respectată cerința prevăzută de art. 267 alin. (1) pct. 1 (actualul art. 251 alin. (1)), adică dacă a fost sau nu efectuată cercetarea disciplinară prealabilă.

Curtea de apel a apreciat corectă concluzia instanței sub acest aspect de legalitate, în sensul că etapele efectuării cercetării prealabile au fost respectate, angajatorul întocmind convocarea la cercetare la 04.11.2008, comunicată salariatului la 06.11.2008; comisia de cercetare a întocmit un proces-verbal la 18.11.2008 în care a consemnat apărările salariatului, iar la data de 02.12.2008 a întocmit un raport de completare a raportului precedent.

La verificarea din oficiu a aspectelor de ordine publică privind condițiile de formă și elementele obligatorii ale deciziei analizate, Curtea de apel a apreciat însă că aceasta este supusă sancțiunii nulității absolute deoarece nu sunt respectate dispozițiile art. 268 alin. (1) si (2) din Codul muncii (actualul art. 252 alin. (1) si (2)  [1] ).

Astfel, sub sanctiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. Această cerinta înscrisă la art. 268 alin. (2) lit. a (actualul art. 252 alin. (2) lit. a ). presupune nu numai descrierea detaliată a acțiunilor ori inacțiunilor salariatului care contravin disciplinei muncii, dar și indicarea tuturor împrejurarilor care permit salariatului, dar și instanței, să localizeze în timp și spațiu respectivele fapte, precum și să perceapă modalitatea concretă în care au fost efectuate. Indicarea datei săvârșirii faptelor este imperativ necesară, câtă vreme art. 268 alin. (1) Codul muncii (actualul art. 252 alin. (1)) prevede aceeași sancțiune de nulitate absolută pentru emiterea unei decizii de sancționare disciplinară pentru fapte săvârșite cu mai mult de 6 luni în urmă.

Ori, în decizia contestată angajatorul indică în mod detaliat la art. 2 actele săvârșite de salariatul D.B.V și care, în opinia reprezentantului legal al societății, reprezintă încălcări ale regulamentului intern intrat în vigoare la 27.10.2008.

Niciuna din faptele enumerate la cele 6 puncte din art. 2 al deciziei nu au nici cea mai mică referire la momentul de timp în care ar fi fost săvârșite. În aceste condiții, instanța se află în imposibilitatea de a verifica realitatea acestor fapte, cu atât mai mult cu cât angajatorul nu poate completa mențiunile deciziei pentru a indica data, iar salariatul nu face la rândul său referire la posibile date de săvârșire.

Curtea de apel nu poate verifica respectarea celor două termene prevazute de art. 268 alin. (1) Codul muncii (actualul art. 252 alin. (1)), nici prin raportare la mențiunile din cuprinsul deciziei, că faptele salariatului reprezintă încălcări ale regulamentului intern aplicabil din 27.20.2008. Instanța nu poate considera că faptele enumerate în decizie ar fi ulterioare emiterii acestui regulament și nici nu poate proceda la identificarea datei săvârșirii lor prin elemente exterioare deciziei, culese din înscrisurile depuse la dosar.

Singura faptă față de care angajatorul menționează o dată de săvârșire este cea prin care salariatul ar fi împrumutat de la societate, în luna iunie 2008, suma de 17.181,39 euro, fără a-i restitui ulterior, faptă care încalca prevederile art. 72 alin. (3) din .

Dincolo de faptul că “luna iunie 2008″ este o noțiune generală, care pune problema termenului de decădere de 6 luni, dar și problema termenului de prescripție de 30 de zile, pentru că nu se cunoaște data la care administratorul societății ar fi avut cunoștință de acest împrumut, Curtea de apel nu poate considera că această faptă reprezintă o încălcare a regulilor de disciplină a muncii care ar putea fi sancționate în condițiile Codului muncii.

Din contră, angajatorul indică legea societăților comerciale ca act normativ încălcat, ceea ce pune problema răspunderii pe acest temei, cu sancțiunile specifice reglementate aici. 

Extras din Decizia nr. 2505/01.06.2010, Curtea de Apel București-Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, www.portal.just.ro


[1]    Art. 252 din Codul muncii:

(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

 f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

(3) Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.

(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.

(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

 Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: [email protected]

Fara comentarii

Scrie un comentariu

www.avtovoz.co.ua/dostavka-gruzov-po-ukraine/

В интеренете нашел авторитетный веб сайт , он рассказывает про купить женскую кожаную куртку киев vorteleather.com.ua
https://topobzor.info