24 Septembrie, 2018

Senatul a decis ca radarele să fie la vedere, pe mașini inscripționate ale poliției

Senatul a adoptat un care prevede ca radarele să fie instalate exclusiv pe mașini inscripționate cu însemnele poliției. În caz contrar, amenzile și constatările vor deveni nule.

Inițiatorii, mai mulți parlamentari liberali, susțin că modificarea privind circulația pe drumurile publice cu astfel de măsuri are, în primul rând, rolul de a preveni viteza excesivă: “În forma sa actuală și așa cum este ea interpretată și aplicată, OUG nr. 195/2002 este o ordonanță orientată doar către aplicarea de sancțiuni și atât. Ori, aplicarea de sancțiuni trebuie să fie ultima modalitate în modelarea comportamentului conducătorului auto. O lege poate avea obiectiv fundamental aplicarea de sancțiuni”.

Guvernul nu a fost de acord cu proiectul legislativ, susținând că în toate țările europene se folosesc dispozitive de măsurare a vitezei la vedere sau în mod disimulat: “Cu privire la prevenire, anterior sancționării conducătorului auto,  menționăm că aceasta se realizează prin mass-media și panouri de avertizare, nu prin intermediul radarelor. Mai mult, legislația actuală le permite șoferilor să folosească dispositive proprii de detectare a radarelor”. 

Art. 109 din Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice se modifică după cum urmează:

“(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către poliţiştii de frontieră. Poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive.

(2) Constatarea contravenţiilor se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

(3) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanță maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile și însemnele distinctive ale poliției rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile și însemnele distinctive, de către polițiști care nu poartă uniforme, cu înscrisuri și însemne distinctive, conform alin. (1).

(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) și numai cu respectarea alin. (1) și alin. (3), procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.

(5) Forma și conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției se stabilesc prin regulament. Nerespectarea prevederilor alin. (1) și alin. (3) atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției și sancționarea pe cale administrativă a polițistului.”

Se menţin prevederile conform cărora șoferul amendat, doar dacă este persoană fizică,  poate achita în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. De asemenea, pentru amenzile contravenționale de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc, agentului constatator, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. 

Dacă va fi adoptat și de Camera Deputaților, unde a fost trimis acum, proiectul legislativ va modifica legea și va fi aplicat.

Ai nevoie de Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu

profvest.com

www.profvest.com

https://optiontradingstrategies.net