15 Decembrie, 2018

PROIECT: Închisoare de la 1 la 6 ani pentru neplata impozitelor şi a contribuţiilor sociale

Contribuabilii care intenţionat nu reţin, nu încasează ori nu plătesc, integral sau parţial (în termen de maxim 30 de zile) impozitele şi contribuţiile sociale datorate către stat, vor risca pedeapsa cu închisoare de la un an la şase ani, potrivit unui de ordonanţă de urgenţă care incriminează această faptă ca infracţiune de evaziune fiscală.

Propunerea legislativă modifică art. 6 din pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, după cum urmează:

„Art. 6

 (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani nereținerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege.

 (2) Neplata cu intenție, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexă constituie infracțiune și atunci când neplata este consecința utilizării acestor sume în alte scopuri.”

NOTĂ: Din martie 2013 şi până în august 2015, forma art. 6 era următoarea: “Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.”.

Însă în vara lui 2015, prin , s-a hotărât că reglementarea este neconstituţională deoarece textul nu respectă condițiile de calitate a legii, respectiv din modul de definire a infracțiunii nu poate fi determinată cu exactitate noțiunea de impozit cu reținere la sursă, astfel că o persoană nu poate să își dea seama dacă acțiunea sau inacțiunea sa intră sub incidența normei. Motiv pentru care, în urmă cu doi ani, articolul în cauză a fost abrogat.

Revenind la propunerea legislativă (prin care doreşte şi corectarea acestei erori) anexa menţionată include 30 de tipuri de impozite, la care se adaugă CAS şi CASS, cu specificarea actului normativ care le reglementează: 

  • impozit pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română
  • impozit pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
  • impozit pe venitul din salarii și asimilate salariilor
  • impozit pe veniturile din arendă
  • impozit pe veniturile sub formă de dobânzi
  • impozit pe veniturile sub formă de dividende
  • impozit pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii
  • impozit pe veniturile din pensii
  • impozit pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc
  • impozit pe veniturile din alte surse
  • impozit pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică și o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal.
  • impozit pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică și o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal.
  • impozit pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate – asociere fără personalitate juridică și o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II.
  • contribuţia de asigurări sociale (CAS) datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor
  • contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor
  • impozit pe veniturile din dobânzi obținute de un nerezident, primite de la un rezident
  • impozit pe veniturile din dobânzi obținute de un nerezident, primite de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat
  • impozit pe veniturile din redevenţe obținute de un nerezident, primite de la un rezident
  • impozit pe veniturile din redevenţe obținute de un nerezident, primite de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat
  • impozit pe veniturile din comisioane obținute de un nerezident, primite de la un rezident
  • impozit pe veniturile din comisioane obținute de un nerezident, primite de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat
  • impozit pe venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România obținute de un nerezident, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane
  • impozit pe venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanţă din orice domeniu, obținute de un nerezident, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România
  • impozit pe venituri reprezentând remuneraţii primite de persoane juridice străine care acţionează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române
  • impozit pe venituri din servicii prestate în România obținute de un nerezident, exclusiv transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport
  • impozit pe venituri din profesii independente desfăşurate în România, obținute de un nerezident – medic, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare – în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă ori în mai multe perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat
  • impozit pe venituri din premii acordate la concursuri organizate în România, obținute de un nerezident
  • impozit pe veniturile din dividende obținute de un nerezident, primite de la un rezident
  • impozit pe venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie
  • impozit pe venituri obţinute de un nerezident,la jocurile de noroc practicate în România, pentru toate câştigurile primite de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc, exclusiv jocurile de noroc prevăzute la art. 110 alin. (7) din Codul fiscal
  • impozit pe veniturile realizate de nerezidenți din lichidarea unei persoane juridice române
  • impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal

Potrivit notei de fundamentare, la ora actuală, pentru neplata integrală sau la termen a obligațiilor fiscale care se realizează prin reținere și virare de către plătitorul de venit, legislația prevede sancțiuni diferite, în funcție de actul normativ care incriminează fapta. Motiv pentru care, prin acest proiect ar urma să se asigure predictibilitatea normei de incriminare, prevânzu-de expres într-o singură lege (în anexă) categoriile de impozite și contribuții, supuse regimului de reținere sau încasare și plată sau virare, cu precizarea actului normativ și a articolelor care le reglementează. 

Ai nevoie de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).

Fara comentarii

Scrie un comentariu

https://surrogacycmc.com

http://designprof.com.ua

www.pills24.com.ua