15 Decembrie, 2018

Producătorii de ambalaje vor eticheta produsele în funcție de reciclare. Ce obligații noi vor avea autoritățile în privința deșeurilor?

Producătorii și importatorii de ambalaje și etichete vor avea responsabilitatea înscrierii condițiilor de reutilizare/reciclare/sortare deșeuri pentru produsul respectiv. Iar autoritățile vor avea obligații noi în privița colectării deșeurilor selectate, conform normelor europene care trebuie puse în aplicare în cel mai scurt timp.

Ministerul Mediului a întocmit un de modificare a legilor din domeniu cu noile schimbări, atât pentru producători, cât și pentru instituții, una dintre concluziile finale fiind că procesul de reciclare este în sarcina acestora și nu trebuie să însemne nici un cost în pentru cetățean.

Astfel, pentru serviciile de salubrizare se prevede aplicarea de tarife distincte pentru gestionarea deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deșeurile municipale și pentru deșeurile reziduale. De asemenea, contractele și caietele de sarcini ale contractelor vor cuprinde indicatori minimi de performanță pentru anumite activități ale serviciului de salubrizare.

Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea privind regimul deșeurilor și a privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje:

Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(1) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure colectarea separată pentru cel puţin deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deșeurile municipale.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligația să implementeze instrumentul economic “plăteşte pentru cât arunci”, oferind cetățeanului posibilitatea de a alege din cel puțin două variante de tarife distincte pentru gestionarea deșeurile municipale prevăzute la alin. (1), respectiv pentru gestionarea deșeurilor reziduale, fundamentate pe cel puţin una din următoarele modalităţi bazate pe: a) volum; b) frecvența de colectare; c) greutate; d) saci de colectare personalizați.

 (4) Colectarea separată, transportul, sortarea și după caz alte operații de tratare a deșeurilor de ambalaje, colectarea separată a DEEE-urilor, a bateriilor și acumulatorilor, care se regăsesc în deșeurile municipale în condițiile stabilite pentru prestarea serviciului de salubrizare se fac fără costuri în sarcina cetățeanului sau a persoanei juridice producător al respectivelor deșeuri.”

La articolul 59, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(3) Pentru deşeurile generate în gospodăriile populaţiei, Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sau, după caz, autorităţile administraţiei publice locale a unităţilor administrativ-teritoriale şi a municipiului Bucureşti încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare cu persoanele juridice autorizate pentru operarea sistemelor colective de îndeplinire a obligațiilor în regimul de răspundere extinsă a producătorului prin care se vor stabili modalitățile concrete de plată a costurilor prevăzute la art. 17 alin. (5) și după caz, a preluării respectivelor deșeuri în vederea tratării lor conform legii.”

Proiectul prevede obligativitatea, pentru producătorii de ambalaje, de a marca sau de a introduce pe piață ambalaje marcate pentru operațiunile de reutilizare/reciclare/recuperare.

Articolul 9 alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 9 – (1) Operatorii economici care marchează ambalaje pentru identificare în vederea îmbunătăţirii activităţilor de recuperare și reciclare a deşeurilor de ambalaje potrivit Deciziei 97/129/CE de stabilire a sistemului de identificare a materialelor folosite pentru ambalaje, în conformitate cu Directiva 94/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, sunt obligați să aplice sistemul de marcare și identificare prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta lege.”

Consumatorii vor fi informați, prin acest sistem de marcaje nou introdus, despre caracterul reutilizabil, termenul de garanție al produsului vândut și o eventuală valoare de returnare.

Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 11 Operatorii economici care comercializează către consumatorii finali produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligaţi: a) să evidențieze distinct valoarea garanției la indicarea prețului produsului oferit spre vânzare consumatorilor; b) să informeze consumatorii asupra caracterului reutilizabil al ambalajului primar respectiv, a sistemului de preluare a ambalajelor primare reutilizabile și de returnare a valorii de garanție plătită pentru acestea.”

Proiectul legislativ va sta în dezbatere publică, pe pagina ministerului Mediului, timp de 15 zile de la data publicării (01 februarie 2018), apoi va intra spre adoptare în Guvern.

Ai nevoie de Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu

www.iwashka.com.ua

best-mining.com.ua

www.220km.net