15 Octombrie, 2018

Organizarea timpului de lucru la nivelul Uniunii Europene

Potrivit , prin timp de lucru înţelegem orice perioadă în care lucrătorul se află la locul de muncă, la dispoziţia angajatorului şi îşi exercită activitatea sau funcţiile, în conformitate cu legislaţiile şi/sau practicile naţionale.

Orice perioadă care nu este timp de lucru este considerată perioadă de repaus.

Statele membre iau măsurile necesare pentru ca, în funcţie de necesităţile de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, timpul de lucru săptămânal să fie limitat prin dispoziţii legale, de reglementare şi administrative sau prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali iar durata medie a timpului de lucru pentru fiecare perioadă de şapte zile, inclusiv orele suplimentare, să nu depăşească 48 de ore.

Statele membre pot prevedea pentru aplicarea timpului maxim de lucru săptămânal, o perioadă de referinţă care să nu depăşească patru luni.

Perioadele de concediu anual plătit şi perioadele de concediu medical nu sunt incluse sau sunt neutre în calculul mediei.

Posibilitatea de a deroga de la perioada de referinţă de 4 luni nu poate avea ca rezultat stabilirea unei perioade de referinţă mai mare de şase luni.

Totuşi, statele membre pot avea posibilitatea, sub rezerva respectării principiilor generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, să permită ca, din motive obiective sau tehnice sau privind organizarea muncii, acordurile colective sau acordurile încheiate între partenerii sociali să stabilească perioade de referinţă care în nici un caz să nu depăşească 12 luni.

Sub rezerva respectării principiilor generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor şi sub rezerva consultării partenerilor sociali în cauză şi a eforturilor de încurajare a tuturor formelor relevante de dialog social, inclusiv concertare, dacă părţile doresc acest lucru, statele membre pot, din motive obiective sau tehnice sau privind organizarea muncii, să extindă perioada de referinţă de 4 luni la 12 luni pentru lucrătorii care realizează în principal o activitate offshore.

Un stat membru are opţiunea de a nu aplica timpul de lucru maxim săptămânal, daca respecta principiile generale de protecţie a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor cu condiţia să ia măsurile necesare pentru a asigura că: 

  • nici un angajator nu cere unui lucrător să muncească mai mult de 48 de ore într-o perioadă de şapte zile, calculată ca medie pentru perioada de referinţă maxim 4 luni, dacă nu a obţinut acordul prealabil al lucrătorului de a efectua o a asemenea muncă; 
  • nici un lucrător nu suferă nici un prejudiciu din partea angajatorului dacă refuză să îşi dea acordul de a efectua o asemenea muncă; 
  • angajatorul ţine evidenţe actualizate ale tuturor lucrătorilor care efectuează o asemenea muncă; 
  • evidenţele sunt puse la dispoziţia autorităţilor competente care pot, din motive legate de securitatea şi/sau sănătatea lucrătorilor, să interzică sau să limiteze posibilitatea de depăşire a duratei maxime de muncă săptămânale; 
  • angajatorul furnizează autorităţilor competente, la cererea acestora, informaţii cu privire la cazurile în care lucrătorii şi-au dat acordul de a munci mai mult de 48 de ore într-o perioadă de şapte zile calculată ca medie pentru perioada de referinţă maxim 4 luni.

Dacă statele membre folosesc aceasta opţiune,ele sunt obligate să informeaze fără întârziere Comisia Europeană în acest sens.

Repausul zilnic

Orice lucrător are dreptul să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore.

Repausul săptămânal

Orice lucrător are dreptul să beneficieze, în decursul unei perioade de şapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic.

În cazuri justificate datorită condiţiilor obiective, tehnice sau de organizare a muncii, se poate stabili o perioadă minimă de repaus de 24 de ore.

Statele membre pot prevedea pentru aplicarea repausului săptămânal, o perioadă de referinţă care să nu depăşească 14 zile.

Timpul de pauză

Orice lucrător  are dreptul să beneficieze, în cazul în care timpul de lucru zilnic depăşeşte şase ore, de un timp de pauză ale cărui modalităţi, în special durata şi condiţiile în care se acordă, sunt stabilite prin convenţii colective sau acorduri încheiate între partenerii sociali sau, în absenţa acestora, prin legislaţia naţională.

Concediul anual

Orice lucrător are dreptul să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin 4 săptămâni în conformitate cu condiţiile de obţinere şi de acordare a concediilor prevăzute de legislaţiile şi/sau practicile naţionale.

Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.

Ai nevoie de Directiva nr. 88/2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de !

Despre autor  ⁄ Alina Drăgănescu

HR Manager,

Fara comentarii

Scrie un comentariu

http://kompozit.ua

progressive.ua

http://220km.com.ua