15 Decembrie, 2018

Noi reguli privind reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale

La sfarșitul anului 2017, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1039/2017 a fost publicată  [1] pentru stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, reevaluate potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din privind sistemul unitar de pensii publice (denumită în continuare HG nr. 924/2017); menționăm și faptul că  HG nr. 924/2017 are un număr de 2 anexe, care fac parte integrantă din aceasta și că a intrat în vigoare  la data de 29.12.2017.

Reținem și că prevederile  HG nr. 924/2017 se aplică numai locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 [2] privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, din unitățile care au obținut hotărâre de menținere a avizului de încadrare în condiții speciale în temeiul HG nr. 1.284/2011.

Cheltuielile aferente procesului de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale se suportă de către angajatorul solicitant. 

Care sunt criteriile pe baza cărora se realizează reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale?

Potrivit art. 3 alin. 1 din HG 924/2017, reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în baza următoarelor criterii:

a) existența activităților pentru care se solicită reevaluarea, nominalizate în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare;

b) existența hotărârii privind menținerea avizului de încadrare în condiții speciale de muncă, referitoare la activitățile prevăzute la lit. a) și la locurile de muncă prevăzute la lit. c), pentru care se solicită reevaluarea;

c) existența locurilor de muncă pentru care au fost menținute avizele de încadrare în condiții speciale, la unitățile solicitante, în temeiul HG nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare;

d) existența, la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, a cel puțin unuia dintre factorii de risc identificați în procedura precedentă de reevaluare pentru care a fost menținut avizul de încadrare în condiții speciale;

e) identificarea prezenței efectelor nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor evidențiate prin cazuri de boli profesionale declarate și/sau boli legate de profesiune, datorate factorilor de risc prevăzuți la lit. d), în perioada care a trecut de la ultima reevaluare efectuată în temeiul HG nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare; această identificare trebuie să se facă prin intermediul evidențelor existente, cum ar fi registrul operativ național informatizat al bolilor profesionale și raportul medicului de medicina muncii al unității solicitante pentru locurile de muncă prevăzute la lit. c), cu excepția efectelor datorate expunerii profesionale la factori de risc cancerigeni și pneumoconiogeni.

Reținem faptul că menținerea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale se realizează în condițiile îndeplinirii cumulative a criteriilor mai sus prevăzute.

În cazul în care nivelurile de expunere se încadrează în limitele prevăzute de legislația din domeniul securității și sănătății în muncă, criteriul de la art. 3 alin. (1) lit. d) din HG nr. 924/2017 se consideră neîndeplinit, cu excepția expunerii la factori de risc cancerigeni și pneumoconiogeni.

În cazul în care nu se constată efecte nocive asupra stării de sănătate a lucrătorilor identificate prin boli profesionale raportate/înregistrate sau boli legate de profesiune, ce ar putea avea legătură cu expunerea la factorii de risc prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. d) din HG nr. 924/2017, criteriul de la art. 3 alin. (1) lit. e) din HG 924/2017 se consideră neîndeplinit, cu excepția efectelor datorate expunerii profesionale la factorii de risc cancerigeni și pneumoconiogeni. 

Ce etape trebuie parcurse pentru  reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale?

Metodologia de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale include parcurgerea, în ordinea cronologică indicată, a următoarelor etape:

a) nominalizarea locurilor de muncă pentru care se solicită reevaluarea, de către angajator împreună cu sindicatele existente potrivit legii și/sau lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire și protecție ori cu reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă, prioritate având reprezentanții lucrătorilor de la locurile de muncă pentru care se solicită reevaluarea, și medicul de medicina muncii care a asigurat supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor de la locurile de muncă vizate;

b) efectuarea expertizei tehnice definite la art. 2 lit. d) din HG nr.  924/2017 [3], la solicitarea persoanelor nominalizate la lit. a), și completarea tabelului prevăzut în anexa nr. 1 la HG nr.  924/2017 ;

c) efectuarea expertizei medicale definite la art. 2 lit. e) din HG nr.  924/2017 [4], la solicitarea persoanelor nominalizate la lit. a), și completarea tabelului prevăzut în anexa nr. 2 la HG nr.  924/2017 (art. 4 alin. 1 din HG nr. 924/2017) .

Procedura de reevaluare presupune parcurgerea etapelor mai sus prevăzute și depunerea documentelor prevăzute la art. 6 din HG nr.  924/2017. 

Ce documente trebuie depuse pentru  reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale?

Pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale, angajatorul trebuie să depună la secretariatul Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale (denumită în continuare Comisie) următoarele documente:

a) cererea scrisă de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, semnată de persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) din HG nr.  924/2017, care va cuprinde: denumirea unității, adresa sediului social, codul unic de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, numărul și data avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, secția/atelierul/locul de muncă pentru care se solicită reevaluarea și adresa aferentă, specificul activității pentru care se solicită reevaluarea, descris pe scurt, numărul de lucrători, pozițiile ocupate din anexele nr. 2 și, după caz, anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și datele de ;

b) expertiza tehnică prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. b) din HG nr.  924/2017, în copie;

c) expertiza medicală prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) din HG nr.  924/2017, în copie;

d) copia avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale;

e) copia autorizației de utilizare/funcționare valabilă, eliberată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, după caz;

f) copia hotărârii de menținere a avizului de încadrare a locurilor de muncă vizate, în condiții speciale;

g) tabelul cu monitorizarea măsurilor luate de unitățile ce au locuri de muncă încadrate în condiții speciale, care trebuie să conțină cel puțin informațiile din anexa nr. 1 la HG nr.  924/2017;

h) tabelul cu monitorizarea stării de sănătate a lucrătorilor de la locurile de muncă încadrate în condiții speciale, care trebuie să conțină cel puțin informațiile din anexa nr. 2 la HG nr.  924/2017.

Copiile mai sus amintite vor fi certificate pentru conformitate cu originalul, prin semnare de către angajatorul solicitant.

În scopul protecției lucrătorilor, angajatorul solicitant va depune la secretariatul Comisiei, suplimentar față de documentele care să certifice îndeplinirea criteriilor de la art. 3 alin. (1) din HG nr.  924/2017, măsurile de prevenire și protecție, precum și măsurile de supraveghere a sănătății lucrătorilor, având la bază și cele două expertize efectuate, măsuri evidențiate în tabelele prevăzute la anexele nr. 1 și 2 la HG nr.  924/2017. 

Informații referitoare la hotărârea de menținere/respingere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale

În urma analizării cererii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale, Comisia hotărăște menținerea/respingerea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.

Hotărârea de menținere/respingerea a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale se emite în 4 exemplare, din care:

  • două exemplare se transmit angajatorului;
  • un exemplar se transmite la Casa Națională de Pensii Publice;
  • un exemplar rămâne în arhiva secretariatului Comisiei.

Angajatorul are obligația să depună la casa teritorială de pensii în raza căreia are sediul social, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, un exemplar al acesteia, precum și, în cazul menținerii avizului, lista cuprinzând persoanele prevăzute la art. 2 lit. b din HG nr.  924/2017 [5].

Începând cu data emiterii hotărârii, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut menținerea avizului de încadrare în condiții speciale de muncă nu mai au temei legal pentru încadrarea lucrătorilor în condiții speciale de muncă.

De reținut că, angajatorii care, în urma reorganizării prin fuziune, asociere, divizare, transformare, preluare sau alte situații similare privind transferul locurilor de muncă, și-au schimbat sediul social și denumirea ori și-au schimbat numai sediul social sau numai denumirea, fapt atestat prin documente justificative, pot declanșa procedura de reevaluare numai pentru locurile de muncă pentru care există o hotărâre de menținere a avizului de încadrare în condiții speciale, dacă aceste locuri de muncă îndeplinesc criteriile pentru care a fost menținută încadrarea în condiții speciale.

Locurile de muncă pentru care au fost menținute avizele de încadrare în condiții speciale, la unitățile solicitante, în temeiul HG nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, pentru care nu este declanșată procedura de reevaluare potrivit HG nr.  924/2017, se consideră a fi fără aviz de încadrare în condiții speciale de muncă, angajatorii nemaiavând temei legal pentru încadrarea lucrătorilor în condiții speciale de muncă după data de 30.06.2018.

Trebuie menționat și faptul că, hotărârea emisă de Comisie poate fi contestată în conformitate cu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 

Care sunt termenele legale pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale?

Angajatorii împreună cu persoanele nominalizate la art. 4 alin. (1) lit. a) vor solicita reevaluarea locurilor de muncă în condiții speciale până la data de 30.06.2018.

Comisia are obligația analizării dosarelor depuse de angajatori și emiterii hotărârii de menținere/respingere a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale de muncă, până cel mai târziu la data de 31.12.2018.

Cererile adresate autorităților/instituțiilor, în vederea efectuării expertizelor necesare reevaluării locurilor de muncă prevăzute de HG nr. 924/2017, se vor depune, cel mai târziu, cu 30 de zile înainte de data de 30.06.2018.


[1] La data intrării în vigoare a HG nr. 924/2017 se abrogă HG nr. 1.284/2011 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935/29.12.2011, cu modificările ulterioare.

[2] Art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010: În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: (…) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3;

[3] Art. 2 lit. d) din HG nr.  924/2017: Expertiza tehnică de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale – procesul de verificare a factorilor de risc existenți la locul de muncă și a măsurilor stabilite în vederea gestionării riscurilor datorate acestora, conform prevederilor legale în vigoare, comparativ cu condițiile existente la data reevaluării precedente a locurilor de muncă în condiții speciale, precum și constatarea rezultatelor și eficacității măsurilor realizate;

[4] Art. 2 lit. e) din HG nr.  924/2017: Expertiza medicală de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale – procesul de analiză și evaluare a stării de sănătate a lucrătorilor, în relație cu factorii de risc existenți la locurile de muncă în condiții speciale, comparativ cu condițiile existente la data reîncadrării precedente a locurilor de muncă în condiții speciale, pe baza raportului medicului de medicina muncii care asigură supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor evidențiată și de morbiditatea prin boli profesionale, boli legate de profesie, luând în considerare și măsurile de securitate și sănătate în muncă.

[5] Art. 2 lit. b din HG nr.  924/2017: Persoanele încadrate în locuri de muncă în condiții speciale – lucrătorii care își desfășoară activitatea pe parcursul timpului normal de muncă din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit. a).

 

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: [email protected]

Un comentariu

  • Răspunde
    ianuarie 6 2018

    Societae care a foat incadrata ca avand locuri de muncă în condiții speciale in urma cu cativa ani,dar ca urmare a intreruperii activitatii nu sa mai facut reevaluarea,iar acum activitatea a fost reluata in aceleasi conditii de munca;mai poate intra in procesul de reevaluare a conditiilor de munca?

Scrie un comentariu

также читайте www.fashioncarpet.com.ua

www.profvest.com

create your website