24 Septembrie, 2018

Legea salarizării limitează bonusurile obținute de angajații ANAF din confiscări

Inspectorii ANAF ar urma să fie premiați cu 15% din confiscări, executări sau decizii de impunere, conform , care prevede aceste măsuri începând cu 2018. Fondul de premiere al angajaților ANAF va fi limitat însă de , astfel că acordarea premiilor lunare „se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, limita fiind de 5% din fondul de salarii, se arată în actul normativ.

„Este necesară introducerea unui sistem de cointeresare a personalului din cadrul ANAF care participă la obţinerea unor rezultate performante pentru asigurarea unei creşteri semnificative şi constante a veniturilor colectate la bugetul general consolidat”, au argumentat iniţiatorii proiectului.

Ordonanța de urgență nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare, art. 1, alin. (2)-(3)

(2) Constituirea veniturilor se face din sumele stinse într-un exerciţiu financiar, cu condiţia ca actele prevăzute la alin. (1) prin care au fost stabilite sumele respective să rămână definitive în sistemul căilor de atac în acelaşi exerciţiu financiar.

(3) În situaţia în care exerciţiul financiar în care se sting sumele diferă de exerciţiul financiar în care actele prevăzute la alin. (1) rămân definitive în sistemul căilor de atac, constituirea veniturilor se face din veniturile bugetare ale exerciţiului financiar în care cele două condiţii, respectiv stingerea şi rămânerea definitivă, sunt îndeplinite cumulativ.

Procedura de constituire şi utilizare a veniturilor proprii ale activităţii se stabileşte prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice, la propunerea preşedintelui ANAF, iar procedura de acordare a premiilor se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANAF. Pentru fondul de premiere vor fi luate în calcul doar sumele stabilite de plată, rămase definitive și încasate în aceșai an, din sumele stabilite suplimentar și cele accesorii la taxe, contribuții, impozite și din valoarea bunurilor confiscate și a amenzilor. Totodată, se arată în Ordonanță, primele individuale care pot fi acordate angajailor ANAF pot ajunge la cel mult două salarii medii pe economie, pe lună.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Art. 25. – Limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi 

(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

Ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelență pentru personalul care a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituțiilor sau autorităților publice, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile și soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare aferente personalului prevăzut în statul de funcții, sub condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget.

Ai nevoie de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

 

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu

вторичный рынок ценных бумаг

www.profvest.com/2017/09/bitcoincash-trading-hyip-otzivi-obzor.html

https://agroxy.com