Contract de arendă PF. Ce taxe şi contribuţii trebuie plătite la stat?

Problemă întâlnită în practică: Am un contract de arendă, negociat şi semnat de părţi. In contract se menţionează o arendă de 2.500 lei/an. Ce dări trebuie plătite?
 
Punct de vedere al autorului:
 
1. Contractul de arendă se înregistrează la ANAF. Potrivit art. 120 alin. (2)  din privind Codul fiscal, “Art. 120 alin. (2) (..)  Contribuabilii care obțin venituri din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent. ”
 
2. Veniturile din arendă se supun impozitului de 16% asupra venitului net. Potrivit art. 84 din privind Codul fiscal, “Art. 84. – (4) În cazul veniturilor obținute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, venitul brut se stabilește pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părți și reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite. (7) Venitul net din arendă se stabilește la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut. (8) Impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reținere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plății venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final. (9) Impozitul astfel calculat și reținut pentru veniturile din arendă se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. ”
 
3. Veniturile din arendă se supun CASS de 5.5% asupra bazei de calcul.  Potrivit art. 173 alin. (2)  din privind Codul fiscal, “Art. 173. – (2) Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole în regim de reținere la sursă a impozitului este diferența dintre venitul brut și cheltuiala deductibilă determinată prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut și nu poate fi mai mare decât valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut prevăzut la art. 143 alin. (2), în vigoare în anul pentru care se stabilește contribuția. ”
 
4. In speţă, aplicarea calculelor arată următoarele:

Suma trecută in contract

2.500 lei

 

Baza de calcul pentru impozitul pe venit (Venitul net din arendă)

2.500 lei -  2.500 lei x 40%= 1500 lei

Art. 84 alin. (7) din Legea 227/2015

Impozitul pe veniturile din arendă (Venitul net din arendă x  16%)

1500 lei  x  16% = 240 lei

Art. 84 alin. (8) din Legea 227/2015

Baza de calcul pentru CASS

2.500 lei -  2.500 lei x 40%= 1500 lei

Art. 173 alin. (2)  din Legea nr. 227/2015

Contribuţia la sănătate CASS

1.500 lei  x  5,5% = 83 lei

Art. 173 alin. (2)  din Legea nr. 227/2015

Suma netă de plată

2.500 lei – 240 lei – 83 lei = 2.177 lei

 

 
Ai nevoie ? Îl poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau MOBI apăsând ! 

Despre autor  ⁄ Maria Bălăşescu

Maria Bălăşescu este expert contabil. Site: http://www.contabilii.ro Contact: @contabilii.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu

ソース

http://www.etalon.com.ua/

Этот популярный блог с информацией про Продать овес в Харьковской области agroxy.com