15 Noiembrie, 2018

Ce drepturi și obligații europene vor avea clienții agențiilor de turism?

Ministerul Economiei a întocmit un de Ordonanță de Guvern, ce urmează a fi adoptată în cursul lunii urătoare, cu toate drepturile și obligațiile turiștilor și agenților economici din domeniul turismului, conform noilor norme europene. Proiectul stabilește “cadrul legal cu privire la contractele ce au ca obiect pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, încheiate între călători și comercianți în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței”, standarde pe care toate statele membre le pot iplementa, astfel încât să se poată internaționaliza aceste servici.

Practic, inițiatorii actului normativ susțin că turismul este o componentă importantă a economiei fiecărui stat membru, astfel că fiecare țară ar trebui să se alinieze la aceste standarde, astfel încât turistul, indiferent că va contracta un pachet din alt stat membru decât cel de domiciliu, să aibă aceleași drepturi și obligații. 

Articolul 5 cuprinde informațiile precontractuale pe care orice client trebuie să le primească de la agenția organizatoare sau de la cea intermediară, după caz: destinația, cazarea, transportul, comisioanele agenției, cazuri de forță majoră/încetare a contractului, ș.a., într-un limbaj simplu sau în scris, lizibil.

Articolul 7, alin. (1)Limbajul folosit în contractele privind pachetele de servicii de călătorie este simplu și inteligibil și, în cazul contractelor scrise, textul este lizibil. La încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie sau ulterior, fără întârzieri nejustificate, agenția de turism organizatoare sau agenția de turism intermediară pune la dispoziția călătorului un exemplar sau o confirmare a contractului pe un suport durabil. Călătorul are dreptul de a solicita o copie pe suport de hârtie în cazul în care contractul privind pachetul de servicii de călătorie a fost încheiat în prezența fizică simultană a părților. 

Atunci când o parte semnificativă din serviciile de călătorie nu poate fi executată astfel cum s-a convenit în contract, agenția de turism organizatoare oferă, fără costuri suplimentare pentru călător, servicii alternative corespunzătoare pentru continuarea derulării pachetului, “pe cât posibil echivalente sau de mai bună calitate decât cele specificate în contract, inclusiv în cazul în care întoarcerea călătorului la locul de plecare nu este asigurată astfel cum s-a convenit. În cazul schimbării cazării, se consideră a fi serviciu alternativ corespunzător pentru continuarea derularii pachetului oferirea cazării în aceeași locație, în cea mai apropiată variantă față de cea inițială”

De asemenea, actul normativ cuprinde informații privind cazurile de transfer al contractului privind pachetul de servicii de călătorie către un alt călător, cu condiția informării agenției cu 7 zile înainte de începerea executării pachetului (art. 10). La articolul următor, art. 11, se menționează condițiile în care agenția de turism poate modifica prețurile pachetelor de călătorie – creșterea prețului la carburanți, nivelul unor taxe sau cursul de schimb valutar. 

Art. 11, alin. (3) – Indiferent de valoarea sa, o creștere de preț este posibilă numai dacă agenția de turism organizatoare trimite călătorului o notificare clară și inteligibilă privind această creștere, însoțită de o justificare a creșterii respective și de un calcul, pe un suport durabil, cu cel puțin 20 de zile înainte de începerea executării pachetului. 

Articolul 13, alin. (1)Călătorul poate înceta contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului. În cazul în care călătorul încetează contractul privind pachetul de servicii de călătorie, acesta poate fi obligat să plătească agenției de turism organizatoare un comision de încetare adecvat și justificabil. 

De asemenea, la art. 15 se fac pecizările legate de reducerea prețului și despăgubirile acordate în cazurile de neconformitate. Pentru a garanta plata unui pachet, achitarea serviciilor, în caz de insolvență sau faliment, agențiile de turism vor fi arondate unui Fond de garanție, actul normativ specificând constituirea acestui Fond, resursele, precum și schema obligatorie de garantare a obligațiilor de rambursare.

Articolul 19. (1) Agențiile de turism organizatoare care își desfășoară activitatea pe teritoriul național și comercializează către călători pachete de servicii de călătorie au  obligația de a raporta valoarea garantată și de a plăti contribuția aferentă către Fond.

(2) Fondul se constituie ca schemă obligatorie de garantare a obligațiilor de rambursare a tuturor plăților efectuate de către sau pe seama călătorilor, în măsura în care respectivele servicii contractate nu sunt furnizate ca urmare a faptului că împotriva agenției de turism organizatoare s-a deschis procedura de insolvență. 

Proiectul de ordonanță va mai sta în dezbatere publică până pe 26 ianuarie, pe pagina de internet a ministerului Economiei, timp în care se vor primi sugestii și propuneri, apoi va fi adoptat de Guvern.

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu

http://ry-diplomer.com

Нашел в интернете важный веб сайт со статьями про Berkshir mmgp profvest.com