18 Octombrie, 2018

Actualizarea pensiei de serviciu a funcționarilor publici parlamentari, la CCR

Legea pentru modificarea şi completarea privind statutul funcţionarului public parlamentar, care prevede noi reguli privind cariera funcţionarilor publici parlamentari, precum şi o nouă modalitate de actualizare a pensiei de serviciu de care aceştia beneficiază, a fost trimisă la Curtea Constituțională de președintele Klaus Iohannis. Administrația Prezidențială a precizat, într-un , că legea adoptată de Parlament și trimisă spre promulgare, încalcă unele prevederi ale .

Considerăm că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul normativ, această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 61 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie, pentru motivele expuse în cele ce urmează. În calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 6 februarie 2018, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar într-o formă diferită de forma respinsă de Senat, cu încălcarea principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie”, se arată în sesizarea Administrației Prezidențiale, trimisă CCR.

Legea a fost respinsă de Senat, dar a fost adoptată de camera decizională, Camera Deputaților, pe 6 februarie 2018, într-o formă diferită, astfel că s-a încălcat principiul bicameralismului, mai arată șeful statului în sesizarea către CCR.

Forma adoptată de Senat urmărea punerea de acord a dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 7/2006 cu cele ale art. 102 alin. (6) din Legea nr. 208/2015, iar forma adoptată de Camera decizională conţine în reglementări referitoare la cariera funcţionarilor publici parlamentari, precum şi o nouă modalitate de actualizare a pensiei de serviciu de care aceştia beneficiază, se explică în textul citat.

De asemenea, conform sesiării, au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei.

“Prin art. I pct. 1 al legii supuse controlului – art. 60 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 – se stabileşte că exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare de conducere vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public parlamentar sau a unei persoane angajate cu contract individual de muncă, ce îndeplineşte condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea acestei funcţii de conducere. (…) Faţă de dispoziţiile menţionate, considerăm că opţiunea legiuitorului ca o funcţie publică parlamentară de conducere vacantă să poată fi exercitată, chiar şi temporar, de o persoană angajată cu contract individual de muncă este contrară însăşi raţiunii existenţei funcţiei publice parlamentare. Deşi scopul intervenţiei legislative deduse controlului de constituţionalitate poate fi justificat prin prisma evitării situaţiilor de blocare a activităţii la care s-ar putea ajunge până la ocuparea prin concurs a posturilor vacante, considerăm că norma instituită la art. I pct. 1 al legii este neclară, întrucât permite fie interpretarea că soluţia legislativă poate fi utilizată ca modalitate alternativă de alegere între cele două categorii de personal, fie că această soluţie poate fi utilizată numai ca modalitate subsidiară, în situaţia de excepţie în care nu ar exista un alt funcţionar public parlamentar cu vocaţie la ocuparea cu caracter temporar a unei funcţii publice parlamentare vacante”, conform aceluiași document.

În sesizarea de neconstituţionalitate, președintele mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la unele cazuri de eliberări din funcție și derogări de le astfel de situații.

Totodată, şeful statului precizează că articolul II din legea sus-menționată, care vizează actualizarea pensiilor de serviciu, instituie “un privilegiu nejustificat obiectiv şi raţional pentru funcţionarii publici parlamentari şi, implicit, pentru personalul asimilat acestora, faţă de alte categorii de personal menţionate chiar în OUG nr. 59/2017, categorii ce beneficiază de pensie de serviciu”.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar este neconstituţională.

Ai nevoie de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de !

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu

www.biceps-ua.com/

www.e-kirpich.kiev.ua

У нашей фирмы полезный web-сайт с информацией про Пищеварочные котлы www.apach.com.ua